POLITICA REFERITOARE LA RECLAMAȚII ÎN CAZUL PRODUSELOR CUMPĂRATE DIN MAGAZINUL ONLINE
1. În cazul lipsei conformităţii produsului, clientul:
a) poate solicita înlocuirea Produsului cu un produs fără defecte sau poate solicita ca defectul să fie eliminat, fără plată, înlocuirea Produsul defect cu un produs fără defecte, respectiv eliminarea defectului realizându-se într-o perioada de timp stabilită de comun acord, care nu poate depăşi 15 zile calendaristice de la data la care clientul, după caz, a adus la cunoştinţa societăţii DAXI CLEANING SRL lipsa de conformitate a produsului sau a predat produsul în vederea eliminării defectului societăţii DAXI CLEANING SRL pe baza unui document de predare-preluare;
b) poate solicita o reducere corespunzătoare a prețului sau rezoluţiunea contractului de vânzare, cu excepția cazului în care DAXI CLEANING SRL înlocuiește produsul defect cu un produs fără defecte sau elimină defectul, într-o perioadă de timp rezonabilă în conformitate cu mențiunile de mai sus. Reducerea prețului trebuie să fie proporțională cu scăderea valorii produsului prevăzut în contractul de vânzare și care este lipsit de defecte. Astfel, prețul produsului din contractul de vânzare va fi redus proporțional cu scăderea valorii produsului ca urmare a apariției defectului. În orice situație, Clientul nu este îndreptăţit să solicite rezoluţiunea contractului, dacă lipsa conformităţii este minoră.
2. În cazul în care produsul prezintă defecte, Clientul are dreptul în primul rând de a solicita repararea Produsului sau de a solicita înlocuirea acestuia, cu excepţia situaţiei în care măsura aleasă de către Client pentru ca Produsul să corespundă contractului ar fi imposibilă sau disproporționată pentru DAXI CLEANING SRL. În acest caz, se consideră că Măsura este imposibilă dacă DAXI CLEANING SRL nu poate asigura repararea Produsului cu produse identice de schimb sau nu poate asigura înlocuirea Produsul cu un produs identic. Măsura se consideră a fi disproporționată dacă aceasta impune pentru DAXI CLEANING SRL costuri nerezonabile în comparație cu măsura alternativă care nu a făcut obiectul alegerii de către Client. Pentru a evalua disproporționalitatea măsurii se va ține cont de valoarea pe care ar fi avut-o Produsul dacă nu ar fi existat defectul, importanţa defectului, precum și dacă cealaltă măsură ar putea fi realizată fără un inconvenient semnificativ pentru Client.
3. Se poate formula o reclamație cu privire la un Produs care prezintă defecte, cumpărat de la un magazin tradițional DAXI CLEANING SRL de exemplu, în scris, la magazinul care a vândut articolul defect sau la cel mai apropiat magazin tradițional DAXI CLEANING SRL, acestea având statutul de persoana desemnată în sensul menționat mai sus. La momentul formulării reclamației, prezentarea Produsului defect este necesară.
4. Pentru a formula o reclamație cu privire la un Produs, este necesară prezentarea dovezii de achiziționare (de exemplu, un bon fiscal, o factură, un document emis de terminalul de plată sau un extras de cont bancar în cazul plății cu cardul bancar). La momentul formulării reclamației, se recomandă predarea Produsului respectiv. În cuprinsul reclamației scrise sau în cazul în care reclamația este formulată verbal, se vor include sau după caz, se vor specifica următoarele: (1) informațiile și circumstanțe referitoare la obiectului reclamației, în special tipul defectului și data apariției sau, după caz, data constatării defectului; (2) a măsurii solicitate în vederea aducerii Produsului în conformitate cu contractul de vânzare sau, după caz, a unei solicitări de reducerea prețului sau a unei solicitări de rezoluțiune a contractului; și (3) detaliile de contact ale persoanei ce depune reclamația.
5. In conformitate cu Legea 449/2003 privind comercializarea produselor si garantiilor asociate, vanzatorul are obligatia de elimina defectul produsului sau de a-l inlocui cu unul fara defecte, intr-o perioada rezonabila de timp ce nu poate depasi 15 zile calendaristice de la data la are a fost adusa la cunostinta lipsa de conformitate, sau de la data la care produsul a fost predat, dupa caz.
6. DAXI CLEANING SRL este răspunzătoare conform legii cu privire la garanția legală de conformitate, în cazul în care se depistează un defect fizic al Produsului, în termen de 2 ani de la data achizitionarii. Pentru produsele a caror durata medie de utilizare este mai mica de 2 ani, termenul de 2 ani se poate reduce la aceasta durata, durata medie de utilizare-intervalul de timp, stabilit in documentele tehnice normative sau declarat de catre producator, ori convenit intre parti. Clientul trebuie să informeze DAXI CLEANING SRL cu privire la lipsa de conformitate a Produsului, în termen de 2 luni de la data la care acesta a constatat-o.
7. DAXI CLEANING SRL participă la procedurile cu caracter extrajudiciar de soluționare a litigiilor. Această dispoziție nu constituie o obligație pentru DAXI Cleaning sau pentru client de a recurge la aceste proceduri în caz de dispută. DAXI CLEANING SRL încurajează clienții să apeleze la procedurile alternative cu caracter extrajudiciar de soluționare a litigiilor întreprinse de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, prin Direcția SAL ori prin celelalte modalităţi de soluţionare alternativă a disputelor dintre profesionişti şi consumatori reglementate prin lege şi aplicabile, în cazul în care procesul standard de soluționare a reclamațiilor pus la dispoziția Clenților de către DAXI CLEANING SRL nu este suficient pentru soluționarea problemelor reclamate.